Secțiuni paralele cu baza în corpuri geometrice
Secțiunea într-un corp reprezintă poligonul obținut prin intersecția dintre acel corp și un plan.
1. Secțiunile paralele cu baza într-o prismă sunt figuri geometrice congruente cu bazele.
- Secționând o prismă patrulateră regulată cu un plan paralel cu bazele, se obțin două prisme patrulatere, iar secțiunea este un pătrat congruent cu bazele.
- Secționând o prismă triunghiulară regulată cu un plan paralel cu bazele, se obțin două prisme triunghiulare, iar secțiunea este un triunghi echilateral congruent cu bazele.
2. Secțiunile paralele cu baza într-o piramidă sunt figuri geometrice asemenea cu baza.
- Secționând o piramidă patrulateră regulată cu un plan paralel cu baza, obținem o piramidă asemenea cu piramida dată și un trunchi de piramidă. Secțiunea obținută este un pătrat asemenea cu baza.
VMNPQ- piramidă patrulateră regulată asemenea cu piramida VABCD
ABCDMNPQ- trunchi de piramidă patrulateră regulată
MNPQ- pătrat asemenea cu pătratul ABCD.
- Secționând o piramidă triunghiulară regulată cu un plan paralel cu baza, obținem o piramidă triunghiulară asemenea cu piramida dată și un trunchi de piramidă triunghiulară. Secțiunea obținută este un triunghi asemenea cu baza piramidei.