Transcript: Corpuri geometrice
Corpuri geometrice. În jurul nostru vedem obiecte cu diferite forme.
De exemplu, aceste zaruri au formă de cub, această lămânare are formă de cilindru,
iar cutiate cadouri are formă de paralelipipe dreptunghic.
În această primă imagine, avem un turn al cărui acoperiș are formă de con,
globurile cu care împodobim bradul de Crăciun sunt sferice,
iar în această imagine avem una dintre piramidele din Egipt.
O să vorbim pe rând despre fiecare corp geometric în parte și o să vedem elementele sale.
O să încep cu paralelipipedul dreptunghic.
În partea stângă avem un paralelipiped dreptunghic,
iar în partea dreaptă despășurarea acestuia.
Aceasta înseamnă că dacă dorim să construim din carton un paralelipiped dreptunghic,
va trebui să decupăm cartonul sub această formă.
Revenind la paraleliped, observați că fețele acestuia sunt dreptunghiuri.
În total sunt șase fețe.
Deci aceasta este o față.
Laturile dreptunghiurilor se numesc muchii.
De exemplu, aceasta este o muchie.
Iar punctul în care se întâlnesc mai multe muchii se numește vârf.
Acesta, de exemplu, este un vârf.
În total sunt 8 vârfuri și 12 muchii.
În cazul paralelipipedului, muchiile de la bază se mai numesc lungime și lățime.
Deci această muchie se numește lungime.
Iar aceasta, lățime.
Această muchie verticală mai poartă numele și de înălțime.
Lungimea, lățimea și înălțimea se mai numesc și cele trei dimensiuni ale paralelipipedului.
Acest paralelipiped are în total șase fețe,
8 vârfuri
și 12 muchii.
O să continuăm acum cu un alt corp geometric și anume cubul.
Fețele cubului sunt pătrate și, la fel ca și în cazul paralelipipedului, acestea sunt în număr de șase.
De exemplu, aceasta este o față a cubului.
Aceasta este o muchie.
Muchiile sunt tot în număr de 12.
Iar acesta poate fi considerat un vârf.
În total avem șase fețe.
8 vârfuri
și 12 muchii.
Următorul corp geometric este piramidea patrulateră.
Piramidea patrulateră are cinci fețe
și anume patru dintre ele sunt fețe laterale
și au formă de triunghi,
iar cea de jos se numește bază
și are formă de pătrat sau dreptunghi.
Deci aceasta este una din fețele piramidei.
Aceasta este o muchie.
Iar acesta este un vârf.
În total avem cinci fețe, inclusiv cea de jos,
care se numește bază.
5 vârfuri
și 8 muchii.
Un alt tip de piramidă este piramida triunghiulară.
Toate fețele acestei piramide sunt triunghiuri
și în total sunt patru fețe.
Aceasta este una dintre ele.
Aceasta este o muchie.
Iar acesta este un vârf.
În total avem patru fețe.
4 vârfuri
și 6 muchii.
Acestea au fost principalele poliedre, adică corpuri geometrice cu fețele plane.
În continuare o să vedem care sunt corpurile geometrice rotunde.
Cilindrul are două baze, iar acestea au formă de cerc.
Aceasta este una dintre ele.
Cea de jos este a doua bază.
Iar distanța dintre cele două baze se numește înălțime.
Observați că cilindrul nu are vârfuri.
Următorul corp geometric este conul.
Conul are doar o bază spre deosebire de cilindrul
și are un vârf.
Iar ultimul corp geometric este sfera.
Acest punct interior, pe care o să-l notez cu O, se numește centrul sferei.
Iar segmentul care unește centrul sferei cu un punct situat pe sferă se numește rază.
De exemplu, acest segment OM se numește rază.
În clasa A8 o să învățați mai multe lucruri despre corpurile geometrice.