Tetraedrul (descriere și desfășurare)
Tetraedrul este un corp geometric determinat de patru puncte necoplanare.
Elementele unui tetraedru:
- 4 vârfuri: punctele A, B, C, D
- 6 muchii: segmentele [AB], [AC], [AD], [BC], [BD], [CD]
- 4 fețe (cele 4 triunghiuri formate).
Orice față a tetraedrului poate fi considerată bază.
Un tetraedru este o piramidă triunghiulară.
Piramidă triunghiulară regulată= piramidă cu baza triunghi echilateral și muchiile laterale congruente; fețele laterale ale unei piramide triunghiulare regulate sunt triunghiuri isoscele; într-o piramidă triunghiulară regulată, muchiile bazei nu sunt congruente cu muchiile laterale.
Tetraedru regulat= tetraedru cu toate muchiile congruente (muchiile bazei sunt congruente cu muchiile laterale); toate fețele unui tetraedru regulat sunt triunghiuri echilaterale.
Prin urmare, o piramidă triunghiulară regulată nu este același lucru cu tetraedru regulat.