Clasificarea triunghiurilor după laturi şi după unghiuri

A. Clasificarea triunghiurilor după laturi

  • triunghi oarecare (scalen)- are laturile de lungimi diferite (fig. 1)
  • triunghi isoscel- are două laturi congruente (fig. 2)
  • triunghi echilateral- are toate cele trei laturi congruente (fig.3).

B. Clasificarea triunghiurilor după unghiuri

  • triunghi dreptunghic- are un unghi drept (cu măsura de 90°); laturile care formează unghiul drept se numesc catete, iar latura opusă unghiului drept se numește ipotenuză (fig. 4)
  • triunghi ascuțitunghic- are toate unghiurile ascuțite (cu măsura mai mică de 90°) (fig. 5)
  • triunghi obtuzunghic- are un unghi obtuz (cu măsura mai mare de 90°) (fig. 6).

← Vezi lecția video